Am ajuns în vacanță în Cluj Napoca unde am petrecut 3 zile și am fost foarte curios ce are de oferit acest oraș în materie de turism, atracții ce nu trebuie ratate sub nicio forma și cu ce specialități culinare te poți răsfăța.
Câteva detalii despre Cluj
Chiar dacă toți locuitorii și turiștii îi spun simplu Cluj numele orașului este Cluj Napoca. De fapt orașul Cluj are mai exact trei nume dezvăluite și anume:
Cluj;
Kolozsvar – versiune în limba maghiară;
Klausenburg – varianta nemțească.
Acum, municipiul Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, dar și capitala spirituală și economică a Transilvaniei. Pot spune că orașul este o republică urbană și o patrie pentru locuitorii săi pentru că orașul este un puternic centru universitar, medical, un pol al diversității culturale, mai exact. Aici întâlnești atmosfera din Vestul Europei cu catedralele lui impunătoare și străzile cu piatră cubică, amintindu-mi în repetate rânduri de Viena și Praga.
Cluj Napoca este supranumit și Orașul evenimentelor – Inima Transilvaniei, fiind un oraș multicultural și plin de diversitate. Este de remarcat și numărul în continuă creștere al programatorilor de succes care au migrat în Cluj și care lucrează aici în multitudinea de companii multinaționale cu profil IT.
Dar hai mai bine să-ți povestesc ce e de văzut în Cluj și ce mi-a plăcut mie.
Cazare
Pentru cazare recomand Hotel Meridian. Este un hotel de 4 stele construit recent. Camerele sunt confortabile, cu mobilier nou iar dacă prinzi o cameră cu balcon la ultimul etaj beneficiezi și de o vedere panoramică superbă asupra orașului. Raportul preț – calitate este foarte bun. De la Hotel Meridian ai acces foarte ușor la principalele puncte de atracție ale orașului. Zona pietonală din centrul vechi, cu baruri și magazine, este la 10 – 15 minute de mers pe jos.
Link Booking: https://www.booking.com/hotel/ro/hotel-meridian.ro.html?
Ce vedem în Cluj?
1. Grădina Botanică
În Cluj neapărat trebuie să mergi la Grădina Botanică “Alexandru Borza”. Grădină botanică ce se întinde pe 14 hectare găzduiește aproximativ 10.000 de categorii specifice de plante. Aici, locația este împărțită pe mai multe compartimente: medicinal, economic, fitogeografic, sistematic și ornamental. Te vor bucura cele peste 100 de specii de lalele, zambile, petunii, narcise, în funcție de sezon, dar și peste 300 de specii de trandafiri și multe alte flori. Bucură-te și de liniștea și particularitatea oferite de grădina japoneza
Vezi video cu Grădina Botanică mai jos:
2. Catedrala romano-catolică și statiua lui Matei Corvin
Consider catedrala romano-catolica din centru ca fiind un simbol al Clujului. Aceasta impresionează prin stilul arhitectural și dimeniunile ei. În partea laterală a catedralei din spre Piața Unirii poți admira statuia lui Matei Corvin.
Mergi mai departe spre centrul istoric și ajungi la obiectivul numărul 3.
3. Casa memorială Matei Corvin
Matei Corvin este considerat cel mai mare rege al Ungariei. Casa Matei Corvin sau Casa Mehffy, așa cum mai este cunoscută, este o clădire în stil gotic al secolului XV-lea, acum Universitatea de Arte și Design. Aici, în această casă, hanul orașului din acea vreme, s-a născut Matia Corvin, 23 februarie 1443, fiul marelui voievod al Transilvaniei, Iancu de Hunedoara.
4. Biserica Franciscană
De la casa Matei Corvin înaintează pe strada Vasile Glodiș către Piața Muzeului. Biserica Franciscană o vei zări în partea dreaptă. Biserica Franciscană din Cluj-Napoca este unul din cele mai vechi și mai semnificative lăcașuri de cult clujene, situat în actuala Piața Muzeului nr. 2. Biserica datează de la 1260 – 1290.
5. Piața Mihai Viteazu și statuia lui Mihai Viteazu
Din centrul vechi, la o distanță de doar 5 minute de mers pe jos spre malul Someșului Mic găsești piața Mihai Viteazu și statuia lui Mihai Viteazu. Există o zonă pietonală care se termină la unul din capete cu statuia iar la celălalt capăt cu o flacără care arde în permanență.
Paralel cu strada Mihai Viteazu este Strada Andrei Saguna și Canalul Morii. Aici vei avea impresia că te afli într-o mică Veneție.
6. Parcul Cetățuia
Mergi în parcul Cetățuia din cartierul Gruia pentru a te bucura de o vedere Panoramică asupra orașului Cluj. Aici se află și hotelul Belvedere.
7. Cazinoul Chios si Parcul Central
Parcul central Simion Bărnuțiu are o istorie de peste 180 de ani iar mult timp lacul de aici a fost folosit pentru patinaj, pe insulă fiind construit și Pavilionul. Te poți plimba pe lac cu o hidrobicicletă în formă de lebădă roz sau dragon verde. De remarcat numeroasele lebede albe și negre de pe lac.
Tot aici te poți relaxa cu o băutură la Chios Social Lounge.
8. Bastionul Croitorilor
Bastionul este unul din puținele turnuri de fortificație care au făcut parte din Vechea Cetate a Clujului și care s-a păstrat intact până în zilele noastre. Acest loc a funcționat și ca închisoare iar în prezent găzduiește o expoziție de fotografie cu imagini ale diferitelor locuri din Cluj surprinse de-a lungul secolului precedent.
Legat de experiența culinară am remarcat două localuri din centrul istoric. Este vorba de Bistro Viena (http://www.bistroviena.ro/ ) și Restaurant Casa Veche, ambele aflându-se lângă casa memorială Matei Corvin. Aici poți servi specialități din bucătăria internațională și tradițional românească (recomand coastele de porc care se găsesc într-o varietate de rețete culinare).
Dacă ești interesat de un alt mare oraș al României, Oradea, citește acest articol https://alexnicolita.ro//2020/08/27/oradea-unde-ne-cazam-ce-mancam-si-ce-vedem/