Pandemia a schimbat aspectul economiei actuale iar o parte dintre consecințe își vor pune amprenta pe termen nedefinit. Am adunat date esențiale din sectorul imobiliar pentru a compara situația din 2020 cu cea din 2019 în România și pentru a analiza influența pandemiei în acest sector. Fie că ești investitor în imobiliare și te bucuri de flux de numerar din chirii, fie că dorești să îți achiziționezi un apartament sau o casă pentru locuit sau fie că ești proprietar de spații de închiriat pentru birouri, vei găsi în acest articol răspunsul la următoarele întrebări:
– Este momentul potrivit pentru a investi în proprietăți imobiliare pentru a te bucura de venituri din chirii?
– Este momentul potrivit pentru a cumpăra un apartament pentru locuit sau de a te muta la casă?
– De ce cresc prețurile în sectorul imobiliar dacă tot este criză?
– La ce să se aștepte proprietarii si administratorii de clădiri de birouri?
Cererea pe segmentul rezidențial
Primul loc în care a lovit infamul virus este cererea pentru achiziții pe segmentul rezidențial. Aici se observă o scădere cu 17% în Cluj, Constanța și Iași și cu 7% în Timișoara. Deci în Cluj, Constanța și Iași ne putem aștepta să vedem prețuri mai mici la apartamente decât înainte de pandemie, cererea fiind mai mică, proprietarii sunt nevoiți să scadă prețul.
Însă cererea de achiziții pe segmentul rezidențial a crescut cu 5% în București! Așa că dragi bucureșteni, grăbiți-vă cu achiziționarea până când prețurile nu se vor umfla și mai mult!
De ce ne putem aștepta ca cererea pe segmentul rezidențial să crească în continuare, cel puțin în capitală?
1. Credite ieftine
În primul rând creditele ipotecare sunt foarte ieftine. Băncile centrale țin dobânzile de referință aproape de zero pentru a ajuta firmele să acceseze împrumuturi iefinte ca să lupte împotriva crizei, însă și creditele ipotecare rămân la fel de ieftine. Probabil că nu ne vom mai întâlni cu credite așa ieftine mulți ani de acum înainte!
2. Inflația
Satatele Unite ale Americi au aruncat în economie peste 4 Trilioane de $, bani tipăriți, de la începutul pandemiei pentru ca economia să nu intre în colaps. Uniunea Europena nu se află departe de aceste cifre cu 3,3 Trilioane de Euro. Dacă nu știi exact ce înseamnă 4 trilioane, îți zic eu: 4 milioane luate fiacare de câte 1 milion de ori, sau 4.000.000.000.000 “în cifre”. Cu 4 trilioane poți cumpăra 40 de milioane de apartamente a câte 100.000$ fiecare. Numai România are de primit în jur de 80 miliarde de euro din aceste fonduri în următorii 5 ani, o parte din acești bani fiind nermabursabili. Într-un cuvânt, ce am spus mai sus însemnă INFLAȚIE. Inflația devalorizează banul. Devalorizarea banilor și inflația va aduce o creștere rapidă a prețurilor în sectorul imobiliar. Lumea se va grăbi să cumpere case pentru că se va teme că prețurile vor crește rapid. Când cererea e mare atunci și prețul va fi mare.
Nivelul chiriilor
Al doilea loc în care și-a băgat coada coronavirusul este nivelul chiriilor. Prețul chiriei a scăzut cu 10% în Cluj, cu 7,7% în București și cu 7,5% în Timișoara. Am resimțit și eu același lucru ca investitor în imobiliare în București. Pentru că foarte multe joburi se pot desfășura de la distanță, mulți angajați s-au mutat din orașele aglomerate cum sunt Bucureștiul și Clujul în orașe mai puțin aglomerate unde viața e mai ieftină sau nu mai sunt nevoiți să plătească chirie. Ne așteptăm la chirii scăzute în continuare. Dacă în 2015-2016 un apartament de 90.000 euro în nordul capitalei se închira pe aproximativ 500 euro producând un randament de 6,6% anual, astăzi același apartament costă 120.000 euro dar se mai închiriază pe maxim 450 euro. Deci se poate obține un randament de 4,5% pe an. Dacă ești investitor și te gândești să investești în proprietăți de închiriat, NU este cel mai bun moment! Randamente asemănătoare se pot obține din obligațiuni sau pe bursă!
Vânzarea de locuințe noi
Vânzarea de locuințe noi în București a crescut cu 30%! Locuințele noi sunt din ce în ce mai căutate. Prețul acestora este de așteptat să crească anul acesta și anul următor datorită cererii în creștere, inflației și a creditelor ieftine. Dacă vrei să-ți cumperi un apartament pentru locuit, mai ales într-un bloc nou, acum e cel mai bun moment! Nu mai aștepta pentru că prețurile o să crească iar creditarea se va scumpi pentru că băncile centrale nu vor ține la nesfârșit dobânda de referință aproape de zero.
Cererea pentru terenuri
A crescut cu 100% cererea pentru terenuri în Cluj și Ilfov. În contextul pandemic și datorită telemuncii, lumea a constatat că e mai bine să locuiască în zone liniștite unde beneficiază de mai mult spațiu, curte și verdeață. Cererea de terenuri e în creștere la fel ca și prețul acestora. Fie că vrei să-ți construiești o casă de la zero sau să îți cumperi o casă, acum e cel mai bun moment. Prețurile vor creste!
Alte statistici
93 de zile durează în medie ca să vinzi un imobil în Cluj.
În 2020 au fost tranzacționate cu 11% mai multe imobile decât în 2019.
Există 40 de milioane de proprietăți imobiliare la nivelul țării. Și partea amuzantă este că toți banii tipăriți doar de SUA de la începutul pandemiei ar putea achiziționa toate aceste proprietăți!!!
Firmele își vor reduce cheltuielile cu 50% datorită telemuncii. Spațiile de birou închiriate sunt mai mici cu 30% la nivelul întregii țări. Proprietarii și administratorii de clădiri de birouri au fost loviți din plin și vor fi loviți în continuare. Companiile și-au dat seama că angajații își pot face treaba foarte bine și de acasă. O parte din cele mai mari firme deja au hotărât să reducă spațiul închiriat pentru a acoperi doar jumătate din numărul de anagajați pentru a fi prezenți fizic la birou. Cheltuielile firmei se reduc iar firma devine mai profitabilă.
În concluzie, după pandemie, lumea nu va mai fi la fel cum o știam în 2019!