Recenzie: Ce este educația financiară de fapt – Robert Kiyosaki

Cu douăzeci de ani în urmă, Robert Kiyosaki a scris „Tată bogat, tată sărac”, prima carte din istorie despre finanțele personale. Cartea a contestat și a schimbat felul în care zeci de milioane de oameni din toată lumea înțeleg banii. Cu o perspectivă despre bani și despre investiții care contrazice adesea gândirea convențională, autorul și-a câștigat reputația internațională comunicând onest, ireverențios și curajos – şi devenind, astfel, un susținător pasionat și explicit al educației financiare.

Ce te-a învățat școala despre bani? Această carte este despre ce nu ai învățat la școală. Autorul, Robert Kiyosaki, susține că “Este vorba despre sistemul educațional care cauzează discrepanța dinte cei bogați și toți ceilalți”.

În această carte, cititorul va învăța:

  • De ce diferența dintre cei bogați și toți ceilalți crește din ce în ce mai mult?
  • De ce cei care economisesc vor pierde cu toate că în trecut oamenii care puneau bani deoparte erau câștigători și deveneau bogați?
  • De ce datoria și taxele îi fac pe cei bogați și mai bogați?
  • De ce educația tradițională face ca mulți oameni educați să trăiască la limita sărăciei?
  • De ce sfaturi ca: du-te la școală, muncește din greu, economisește bani, cumpără o casă, scapă de datorii, investește pe termen lung la bursă sunt printre cele mai proaste sfaturi pe care cineva le poate primi de la un așa zis expert financiar?
  • De ce adevărata educație financiară nu va fi predată în școală?
  • Ce este într-adevăr educația financiară?

În aceasă carte sunt atinse și subiecte mai delicate cum ar fi faptul că SUA manipulează prețul barilului de petrol și controlează cine se aprovizionează de unde și cu cât petrol. Cine controleaza petrolul controlează o lume întreagă.

Pentru ca dolarul să rămână puternic și stabil, în 1974 președintele SUA, Richard Nixon a încheiat un acord cu familia regală a Arabiei Saudite. Din acel moment, tot petrolul din lume urma să fie comercializat în dolari. Dolarul a devenit petrodolar.  De ce a făcut acest lucru? Pentru că în 1971, tot președintele Nixon a renunțat la standardul aur pentru dolar. Dolarul nu mai era sprijinit de nimic, lucru care a amenințat puterea și influența dolarului american.

Petrolul este motorul economiei mondiale. În 1999 a fost lansată moneda euro, amenințând puterea dolarului. În 2000, Saddam Hussein a declarat că va începe să vândă petrolul Irakian în Europa pentru euro, nu dolari. Statele Unite ale Americii au atacat Irakul pe motiv că ar deține arme de distrugere în masă. Adevărul era că influența asupra petrolului și puterea dolarului erau amenințate de decizia lui Hussein de a comercializa petrol în euro, nu dolari.

Cu Muammar Gaddafi, liderul Libiei, s-a întâmplat la fel. În 2011, Gaddafi le-a propus popoarelor Africane și musulmane să se unească pentru a crea o nouă monedă susținută de aur, dinarul. Dinarul urma să fie folosit pentru a cumpăra și vinde petrol, excluzând dolarul american. Din nou influența SUA asupra petrolului și puterea dolarului american erau amenințate. Gaddafi a fost ucis.

Această carte a fost scrisă împreună cu Tom Wheelwright (expert contabil), unul dintre membrii echipei Rich Dad Advisors conduse de Robert Kiyosaki. Pentru mai bine de 30 de ani, Tom a conceput strategii fiscale sau de business pentru investitori în imobiliare sau high tech. A participat la numeroase conferințe sau mese rotunde organizate de corporații ori instituții de stat prestigioase, prezentându-și viziunea provocatoare în legătură cu taxele și proble­mele fiscale cu care se confruntă societatea americană și lumea în general.

Această carte este continuarea cărții „Tată bogat, tată sărac”. Dacă ești în căutarea unor noi idei despre cum să supraviețuiești și să-ți meargă bine în viitor, aceasta este cartea potrivită pentru tine.