Recenzie: “Furnica și elefantul” – Vince Poscente

Cartea lui Vince Poscente, „Furnica și elefantul” prezintă o parabolă foarte reușită între subconștientul și conștientul nostru care sunt comparte cu un elefant și o furnică. Diferența dintre un elefant și o furnică este cam aceeași ca cea între subconștientul și conștientul nostru. Problema care trebuie rezolvată este cum să ne controlăm subconștientul de dimensiuni elefantine pentru a produce cu ajutorul conștientului tot ceea ce ne dorim să realizăm în viață.

În primul rând ar trebui să știm cu toții că “viața ar trebui să fie o călătorie plină de satisfacții și nu o luptă pentru spraviețuire.” Atunci când ești pregătit vor apărea și oportunitățile.

Pentru a afla răspunsul la întrebarea „care este destinul nostru” trebuie să învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne clarificăm viziunea. Atunci când o să știm să dăm naștere propriei viziuni și să facem pașii necesari pentru atingerea țelurilor, îi vom putea motiva și pe alții să ni se alăture.

Fixează-ți un țel cu o semnificație profundă care să facă să merite eforturile pe care le vei face ca să-l aduci la împlinire. Deschide-ți mintea pentru a descoperi oportunitățile din jurul tău și notează-ți schimbările pe care ar trebui să le faci.

Gândurile pozitive și perseverența

Toate marile succese pe care le ai în viață se datorează gândurilor predominante și a modului cum gândești. Trebuie să avem gânduri dominant pozitive, să ne închipuim tot timpul că ne-am atins țelul, nu doar că ne dorim acest lucru. Dacă ne canalizăm gândurile pe a avea ceea ce ne dorim, îl vom avea în cele din urmă.

Un alt ingredient care trebuie folosit împreună cu gândirea pentru atingerea țelurilor este perseverența. Fără luptă nu există progres, dar cea mai grea luptă este cea purtată cu noi înșine. Nu trebuie decât să nu ne dăm bătuți. Schimbarea se produce treptat iar realizarea celor mai importante țeluri necesită timp și energie. Trebuie să învățăm să amânăm recompensele.

De reținut este că în timp ce gândirea conștientă folosește într-o secundă 2000 de neuroni, în aceeași secundă subconștientul folosește 4 miliarde de neuroni (deci ai grijă cu ce alimentezi subconștientul zi de zi).

Planul de reținut din această carte pentru a atinge vârful de performanță pentru tine sau echipa ta:

1. Clarifică-ți viziunea

Fă din teamă un prieten, nu un stăpân. Nu știi ceea ce nu știi. Deschide-ți mintea pentru a descoperi oportunități care până acum, poate nu păreau evidente. Ia de la zero un țel ce are o semnificație profundă. Călătoria trebuie să mertie a fi făcută.

PAS DE URMAT: Găsește emoția ce dă naștere viziunii. Inspiră-ți echipa prin emoții pozitive. Nu subestima niciodată puterea emoțiilor.

2. Gândește pozitiv

Schimbă-ți convingerile, comportamentul și certitudinile astfel încât să fie în concordanță cu viziunea ta. Închipuie-ți că ți-ai atins țelul și nu doar că îți dorești acest lucru.

PAS DE URMAT: Nu te da bătut. Schimbarea se produce treptat. Învață să amâni recompensa.

3. Concetrează-te în mod constant asupra performanțelor tale.

Gândește că țelul tău se realizează în clipa prezentă. Exprimă-ți recunoștința în mod consecvent.

PAS DE URMAT: Nu uita să gândești pozitiv. Țelurile poartă emoții în spatele lor. Țelurile personale trebuie să fie în concordanță cu țelurile echipei.

4. Consolidează-ți încrederea

Frustrarea va duce la gânduri negative. Gândurile negative alimentează un mai mare negativisim. Acest negativism poate fi un tipar ce distruge încrederea. Două gânduri nu pot ocupa simultan același loc în mintea ta. Înlocuiește negativismul cu gânduri pozitive.

PAS DE URMAT: Identifică tipare comportamentale negative. Odata ce îți dai seama că tu sau echipa ta urmați un tipar al negativismului, întrerupe acest tipar spunând: “Mulțumesc, dar acest lucru nu face parte din viziunea mea.

5. Controleaza-ti reactiile in orice tip de situatie

Se vor ivi circumstanțe neprevăzute. Așteaptă imprevizibilul. Anticipează atât răspunsul tău, cât și pe cel al echipei tale.

PAS DE URMAT: Folosește cartonașe. Creează cartonașe ce prezintă în detaliu scenarii neprevazute. Experimentează mental cum să faci față cu ușurință acestor situații.

Concluzie

Furnica și elefantul” de Vince Poscente este despre cum să ajungi un lider de succes, cum să-ți depășești limitele și despre cum să-ți folosesti subconștientul pentru a valorifica la maxim conștientului astfel încât să lupți pentru dezvoltarea ta și pentru atingerea tuturor țelurilor.