Schi la Sölden – impresii și tot ce trebuie să știi

Sölden este una din stațiunile de schi de top din Europa. Garanția zăpezii din noiembrie până în mai, ski-lift-uri ultra-moderne, cele două zone de schi aflate în perimetrul ghețarilor, peisajul magnific format din crestele acoperite de zăpadă care depășesc altitudinea de 3000 m, multitudinea de apres ski-uri fac din stațiunea Sölden o adevăraă atracție pentru iubitorii de schi și snowboard.

Am făcut până acum două vacanțe la Sölden pentru schi și vreau să împărtășesc din experiența mea și de asemenea să ofer câteva sfaturi practice de călătorie.

De ce să alegi Sölden pentru schi sau snowboard?

Fiind una dintre cele mai bune stațiuni de schi din Austria, Sölden se cuibărește între trei munți de peste trei mii de metri, a.k.a BIG 3, la care se poate ajunge prin sisteme ultramoderne de telecabine și telescaune.

Zăpada este absolut garantată datorită…

– altitudinii mari pentru pârtiile de schi (1.377 – 3.250m)

– celor doi ghețari – Tiefenbach și Rettenbach

– existenței tunurilor de zăpadă pe toate pârtille mai joase de 2.200 m

– celor 31 telecabine, telegondole și telescanue ultramoderne care pot transporta 65.500 persoane pe oră

– celor 144 km de pârtie

În video-ul de mai jos vezi cum arată Sölden într-o zi însorită de ianuarie

Sölden ski experience

BIG3 – 3. Poți să schiezi pe 3 munți cu altitudine de peste 3000 m într-un domeniu schiabil accesibil cu echipamente de ultimă generație

Gaislachkogl (3.058 m) cu o platformă de vizionare mare, panoramică. Aici a fost filmată în 2015 o parte din filmul Spectre al cărui protagonist este James Bond interpretat de Daniel Craig. Mergi la restaurantul Ice Q și pătrunde în atmosfera filmului, admirând în același timp de la 3 km altitudine, frumusețea munților Alpi cu vârfuri și văi înzăpezite.

Tiefenbachkogl (3.250 m) cu un pod suspendat de 25 m lungime la 60 m deasupra solului și o priveliște minunată asupra Wildspitze (3.776 m).

 În acest video urmărește experiența unei coborâri pe schiuri pe ghețarul Tiefenbach.

Ski ride – Tiefenbach Gletscher

Schwarze Schneide (3.340 m) cu platformă naturală și vedere aeriană de 360° până la Dolomiți (peste 110 km).

Gletscher Arena – Solden

De la gețarul Tiefenbach nu rata coborârea pe cel mai lung traseu din stațiune (cuprinde numai pârtii ușoare).
Traseul măsoară 15 km și se desfășoară între varful Schwarze Schneide și parcarea Gaislachkogl de lângă gondola cu același nume.

În sezonul 2022 – 2023 prețul unui schi pass este de 68 euro pe zi sau 198 euro pe 3 zile.

Nu uita să-ți instalezi aplicația Sölden pentru cele mai recente informații. Vezi în timp real starea pârtiilor și a ski-lift-urilor. Ai sistem de navigare între oricare doua puncte de pe domeniul schiabil. Analizea-ți distanța parcursă, viteza maximă și viteza medie cu ajutorul functiei Analyze Ski Day din aplicație.

Cum ajungi la Sölden ?

Distanța dintre București și Sölden este de 1650 km și se poate parcurge în 2 zile cu mașina. Pentru cei care locuiesc în vestul țării, drumul se poate parcurge într-o singură zi. Distanța dintre Viena și Sölden este de 550 km și se poate parcurge în aproximativ 6 ore cu mașina.

Pentru o variantă de transport mai rapidă și mai comodă recomand avion + mașină.

Cel mai apropiat aeroport unde există zboruri directe din București este Munchen. Am ales un zbor la Munchen cu Lufthansa, compania oferă gratuit transportul echipamentului sporitv. De la Munchen am închiriat mașină – recomand Sixt Car Rental. Distanța între Munchen si Sölden este de 210 km și se parcurge în 3 ore.

Altă variantă ar fi zbor direct la Viena și închiriatul unei mașini acolo, sau zbor cu escală pe ruta Viena – Innsbruck iar de la Innsbruck mai sunt 88 km de parcurs până în Sölden.

Pentru cei cu bugete mai reduse care doresc să evite cazările din Sölden care sunt destul de scumpe există varianta de a se caza în una din localitățile de pe valea Otztal. Spre exemplu Längenfeld este la 12 km de Sölden si distanța se poate parcurge cu mașina în 12 min.

Stațiunea Sölden oferă parcare gratuită lângă stațiile de gondola pentru acces pe domeniul schiabil. Există două puncte de acces pe munte: Gaislachkoglbahn și Giggijochbahn.

Unde mănânci în Sölden?

Recomand următoarele restaurante. Se deosebesc prin mâncărurile tradiționale, servire, varietatea meniului.

1. Grauer BÄR– https://www.grauer-baer.com/ – dacă ajungi aici nu rata Tyrolean Grostl

Tyrolean Grostl

2. Onkle Tom – încearcă Vienner Shnitzel.

3. S’Pfandl – un restaurant situat în zonele mai înalte ale stațiunii.

4. Liebeleihttps://www.liebelei-soelden.com/en/ – un restaurant ultracentral – recomand coastele de porc ușor picante.

Coaste picante – Liebelei Solden

5. Corso – un restaurant À la carte.

Ce altceva mai poți face la Sölden ?

Dacă nu ești un iubitor de sporturi de iarnă, ai următoarele opțiuni.

1. Gaislachkogl. Urcă cu telecabina pe vârful Gaislachkogl (3.058 m) unde a fost filmat James Bond – Spectre. Răsfață-te cu un prânz la restaurantul Ice Q care oferă o vedere panoramică impresionantă.

2. Aqua Dome Tirol

Parcul acvatic cu ape termale Aqua Dome se află la o distanță de 12 km de Sölden, în localitatea Längenfeld. Apa are temperatura de 36 grade și te poți relaxa atât în bazine exterioare cât și interioare.

Intrarea costă 36.8 euro dacă e plătita online în avans sau 46 euro pe loc. Nu uita să-ți aduci papuci de baie și prosop. Halatele se închiriază cu 10 euro pe zi și se pot închiria și prosoape pentru 6 euro.

 

3. Orașul Innsbruck se află la 88 km de Sölden și poți experimenta cultura unui oraș tipic tirolez.

Îți doresc o vacanță perfectă!

Te invit să te abonezi pentru a primi cele mai recente articole pe e-mail !