Repere ale dezvoltării personale

Dezvoltarea personală trebuie să fie un lucru prioritar pentru oricine. Mulți oameni consideră că dacă au terminat școala sau facultatea, învățarea se oprește atunci. Este o mare greșeală! Toți oamenii de succes sunt pe un program de dezvoltare personala continuă. Pentru a deveni din ce în ce mai bun trebuie să nu te oprești din studiu, indiferent de domeniu. Dezvoltarea personală continuă îți aduce în timp mai mulți bani, relații mai bune cu cei din jur, o viață de cuplu mai fericită, sănătate mai bună. Dacă ești medic, trebuie să ții pasul cu evoluția științei și cu noile metode de tratament descoperite. Dacă lucrezi în domeniul IT observi că tehnologia se schimbă și se perfecționează rapid. Dacă ești profesor probabil că vrei să le oferi studenților cursuri cu cele mai actuale informații din materia pe care o perdai. Dacă ești om de afaceri sau investitor, ar trebui să fii la curent cu starea economiei pentru a lua cele mai bune decizii. Deci niciodată nu trebuie să te oprești din studiat!

Dacă te-ai concentrat pe dezvoltare personală în ultimii cinci ani pot să susțin că nu mai ești cine erai acum cinci ani. Ai ajuns să gândești altfel, să acționezi altfel, să vezi lumea cu alți ochi. Te-ai dezvoltat și ai evoluat. Dar cum cuantifici mai exact progresul? Când te dezvolți din punct de vedere fizic, schimbările sunt vizible prin greutate, formă, tonus, masă musculară, performanțe sportive. Dar când te dezvolți personal, ce repere poți să folosești? În rândurile de mai jos o să prezint câteva repere care te ajută să-ți dai seama unde ai ajuns.

1. Nu te mai compari cu alții

Propriul succes nu trebuie evaluat ținând cont de cât de mult câștigă altcineva sau de cât de repede avansezi în compania unde lucrezi. Concurezi doar cu tine iar obiectivul tău este să-ți dezvolți talentele în permanență.

2. Nu dai vina pe alții sau inventezi scuze

Aruncarea vinei asupra altora nu este soluția problemelor tale. În schimb îți asumi responsabilitatea pentru victoriile pe care le obții și pentru propria fericire. Ai ajuns în punctul în care te concentrezi pe atitudinea, disiciplina, abilitățile și acțiunile tale.

3. Ești filtrul propriilor gânduri

Nu mai pune la îndoială faptul că gândurile tale sunt cele care creează realitatea în care trăiești. Și, dacă așa stau lucrurile, de ce mai ai gânduri negative în continuare? Prin disciplină ajungi să te focusezi asupra lucrurilor pe care ți le dorești, nu asupra celor nedorite.

4. Nu te uiți în urmă

Dacă trăiești în trecut și te agăți de evenimentele neplăcute din trecut nu le vei schimba și nu vei reuși decât să te simți nefericit în prezent. Așa că de ce ai face asta? În orice moment poți alege o altă cale. Învață din greșelile trecutului însă nu le lăsa să te obsedeze. Mai bine fă ceva chiar astăzi pentru a-ți crea un viitor mai bun.

5. Partea ta spirituala se dezvoltă din ce în ce mai mult

Descoperi că ai de jucat un rol unic și o misiune de îndeplinit în viață și începi să trăiești viața la un alt nivel. Profiți de orice oportunitate și devii tot mai încrezător în faptul că vei primi îndrumare pe drumul ales. Acționezi cu curaj și descoperi că ai puterea de a trece peste orice obstacole și dezamăgiri care te-ar putea ține pe loc pentru moment.

6. Ești recunoscator

Când ești tânăr ai tendința de a crede că toate ți se cuvin: sănătatea, mâncarea, locuința. Pe măsură ce timpul trece și te maturizezi începi să fii recunoscător pentru nenumăratele daruri pe care le-ai primit. Nu te mai plângi că lucrurile nu merg perfect în viața ta. Începi să apreciezi mai mult că te poți da jos din pat dimineața, că ai un acoperiș deasupra capului, că ai un loc de muncă la care să te duci, că ai prieteni și familie.

7. Ești entuziasmat

Atunci când ești cuprins de iureșul vieții și simți că dai tot ce ai mai bun, ești entuziasmat. Te trezești în fiecare dimineață cu un scop bine conturat în minte și de abia aștepți să-ți începi activitățile din cursul zilei. Toți din jurul tău îți simt energia pozitivă.

8. Îți asumi riscuri

Nu trebuie să te dai cu parapanta sau să-ți pui în pericol sănătatea. Dar pe calea către dezvoltare trebuie să mai ieși din zona de confort și să te aventurezi în necunoscut. Așa ajungi să descoperi de ce ești în stare. Începi să ai o viziune asupra lucrurilor grandioase pe care le poți realiza și ai curajul de a acționa către atingerea lor.    

9. Nu te mai preocupă așa mult ce cred alții despre tine

Încă mai ai nevoie de aprobarea cuiva pentru a lua o decizie? În momentul în care ai pornit pe calea dezvoltării personale, ești gata să faci ceea ce tu consideri că este mai bine pentru tine, chiar dacă nu va fi pe placul altcuiva. Dacă vorbim de probleme esențiale cum ar fi cariera, căsătoria, obiectivele tale, un sfat nu strică, dar părerea ta este prima care contează.

10. Te bazezi pe onestitate și integritate

Când privim planul personal și profesional, obiectivul tău este să construiești relații solide și de durată. Acest lucru îl vei putea realiza dacă dai dovadă de caracter și integritate. Pe lângă faptul ca este ceva pozitiv pentru cei din jur, este și în avantajul tău. Dacă vrei ca oamenii să te trateze cu onestitate și respect trebuie să îi tratezi în același fel.

11. Ești altruist

Îți aduci aminte cât de greu ți-a fost la fiecare nivel prin care ai trecut în viață și în carieră și cât de greu este în continuare? Ești conștient că ai ajuns unde ești acum pentru că au existat oameni care au crezut în tine, te-au încurajat și te-au ajutat. Acum trebuie să faci și tu același lucru pentru cei care pot profita de experiența ta.

12. Ai o perspectivă de ansamblu asurpa lucrurilor

Lista cu lucrurile importante în viață rămâne tot mai scurtă. Muncești în continuare din greu și te bucuri de rezultatele muncii tale însă ai înțeles că sănătatea și bunăstarea ta și a celor pe care-i iubești este cea care contează cu adevărat. Ai trecut de faza în care micile supărări din viața de zi cu zi îți făceau existența un chin.

13. Asculți mai mult

Ai înțeles că atunci când vorbești, nu înveți nimic. Așa că ai găsit un echilibru în conversațiile pe care le porți și ai grijă să-i faci pe ceilalți să vorbească, adresându-le întrebări. Ești tot mai interesat să afli despre experințele, carierele și familiile lor. Ești un bun ascultător pentru că fiecare are o poveste fascinantă despre viața lui.

14. Ai înțeles că disciplina te duce la succes

Pentru a fi în formă din punct de vedere fizic, faci exerciții de câteva ori pe săptămână. Pentru a avea o cariera de succes, înveți constant și te specializezi în domeniul tau. Ești conștient că trebuie să depui eforturi pentru a obține recompense. Urmarea unui proiect și ducerea acestuia cu succes la sfârșit îți aduc o satisfacție de nedescris.

15. Stabilești obiective cât mai înalte

Îți dorești pur și simplu să dai tot ce ai mai mult și să-ți atingi potențialul maxim. Nu te mai mulțumește implicarea pe jumătatee. Te implici total. Pe măsura ce vezi în alții potențial, îi încurajezi să-și dezvolte talentele.

Vezi care din aspectele de mai sus sunt valabile pentru tine. Dacă ai descoperit cel puțin unul, felicitări! Încearcă să aplici toate aceste îndemnuri și să faci tot posibilul pentru a atinge următorul nivel în procesul tău de dezvoltare personală.