Recenzie: “Principiile succesului” – Jack Canfield

Jack Canfield deține secretul succesului, fiind autorul sau colaboratorul a peste 200 de cărți – inclusiv 60 de bestselleruri New York Times, cu peste 500 de milioane de exemplare tipărite în 50 de limbi și deține un record Guinness pentru că pe 24 mai 1998 a avut șapte cărți pe lista New York Times a celor mai bine vândute cărți. Are un venit net de câteva milioane de dolari în fiecare an, este frecvent solicitat de cele mai renumite instituții media din America pentru ideile sale care îi ajută pe oameni să-și împlinească mai ușor visurile, iar viața pe care o duce este doar un vis frumos pentru cei mai mulți dintre oameni, deși a crescut într-o familie familie modestă, iar în tinerețe a cunoscut gustul amar al sărăciei.

Întâlnirea cu Clement Stone, mentorul său, în timp ce era profesor de istorie la un liceu din Chicago i-a schimbat fundamental viața. De la acesta a învățat principiile succesului pe care le transmite mai departe astăzi prin intermediul cărților și discursurilor sale. Datorită acestora a cunoscut prosperitatea și a ajutat alte mii de oameni să o cunoască.

“Principiile succesului” a devenit una din cărțile mele favorite, alături de alte două cărți ale aceluiași autor: “Supă de pui pentru suflet” și “Factorul Aladdin”. “Principiile succesului” este un ghid practic și inspirant a lui Jack Canfield cate a ajutat mii de oameni sa dobândească succesul dorit.

Jack Canfield ne vorbește în această carte din propria experiență pe care a acumulat-o în peste 40 de ani, de aici născându-se și princiiple dezvoltate în această carte.  “Principiile succesului” te va învăța cum să-ți crești încrederea în sine, cum să abordezi provocările zilnice, cum să trăiești cu pasiune și scop și cum să îți realizezi ambițiile. Nefiind o simplă colecție de idei bune, cartea analizează 67 de principii și practici utilizate de cei mai de succes oameni, principii și strategii care pot fi adaptate la propria ta viață, oricare ți-ar fi scopul. Practic nu conteaza ce profesie ai sau în ce circumstanțe te afli, cele 67 principii rămân universal valabile.

Dupa ce înveți bazele succesului, îți găsești scopul în viață și îți stabilești obiective pentru a-l putea atinge, vei putea merge mai departe la acțiuni interne pe care trebuie să le implementezi pentru a te transforma. Ulterior, Jack Canfield te învață cum să îți construiești echipe de succes și să lucrezi la cele mai importante relații ale tale.

În final, pentru că succesul include și prosperitate, cartea te va învăța cum să ai obiceiuri și conștiință mai pozitive, cum să ai o relație mai bună cu banii, aspect care te va ajută să ai viața pe care o dorești.

“Principiile succesului” te va învăța cum să schimbi cursul unui eveniment prin schimbarea răspunsului tău la respectivul eveniment, cum să ajungi la mentori și prieteni care să te ajute, cum să completezi proiecte vechi, cum să te pregătești astfel încât să fii receptiv atunci cand apar oportunități, cum să implementezi un sistem unic de administrare a timpului pentru a te putea concentra pe succes, cum să spui “NU” atunci cand este nevoie, cum să ceri lucrurile pe care ți le dorești, cum să stai printre oameni de succes.

Citate din carte:

“Ceea ce gândesc ceilalți despre tine nu este treaba ta.”

“Trebuie să-ți asumi responsabilitatea pentru a elimina <Eu nu pot> din vocabularul tău.”

“Nu poți să angajezi pe altcineva pentru a face flotările în locul tău.”

“Când faci ceva ce îți place cu pasiune și perseverență ești deja de succes. Chiar dacă nu ai dat niciodată marea lovitură, cui îi pasă?”

“Succesul constă în a trece de la eșec la eșec, fără a-ți pierde entuziasmul.”

Îți doresc lectură placută!