Ce facem cu inflația? Cum avem de câștigat?

A trecut mai mult de 1 an de când inflația ne mănâncă din puterea de cumpărare. Din nefericire, inflația continuă să crească iar puterea noastră de cumpărare continuă să descrească. Pentru a contracara inflația, băncile centrale au început să crească dobânda cheie iar creditele devin mai scumpe și cei îndatorați plătesc rate din ce în ce mai mari (atât companiile cât și persoanele fizice).

Este un contex economic în care majoritatea are de pierdut. Avem și în luna iunie 2022 niște cifre alarmante legate de inflație. Iată ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni cu principalele clase de active:


– Economiile tale în RON au pierdut peste 14,6% din puterea de cumpărare, în USD peste 8.5% și cele in EURO 8.1%.

– Fonduri de obligațiuni și titluri de stat – obligațiunile, în special cele cu dobândă fixă au pierdut din valoarea nominală raportat la inflație care e în creștere iar titlurile de stat oferă o dobândă mult sub inflația de 14,6%.

– Acțiuni BVB. Față de nivelul de acum un an, indicele BET al Bursei de Valori București este încă pe plus (+2.9%) cu toate că a înregistrat un declin destul de accentuat în acest an. Însă dacă scădem și inflația de 14.6% ajungem la un –11.7%

 
– Acțiuni SUA. Indicele S&P500 este în teritoriul bear market, cu un -23% față de începutul anului. Astfel, dacă mai scazi și inflația ieși pe minus cu 31.5%. La fel ai fi și dacă ai fi investit pe alte piețe de acțiuni din țările dezvoltate. Mult mai rau ai fi ieșit dacă investeai doar în giganți ai tehnologiei.

– Imobiliare. În acest sector ți-ai fi protejat cel mai bine banii și ai fi obținut și ceva în plus. Prețul imobiliarelor din România a crescut în ultimele 12 luni cu aproximativ 15,5% în euro vs o inflație la euro de 8.1%.

– Mărfurile și în special mărfurile energetice și agricole au explodat, la fel și companiile care produc astfel de mărfuri. Voi da câteva exemple: petrolul aproape ca s-a dublat ca preț în ultmele 12 luni (de la 65 la 113 dolari pe baril), la fel și grâul aproape s-a dublat.

– Aurul. Nu a înregistrat mișcări semnificative de preț, cu toate că aurul e cunoscut ca un bun active de refugiu în caz de inflație galopantă.

Crypto. Un adevarat colaps cu o medie de -80%. S-a demontat mitul cum că piața crypto oferă cel mai bun hedging împotriva inflației, că prețul cryptomonedelor nu se devalorizează pentru că există o cantitate finite de cryptomonede și alte prejudecăți de genul…

Războiul din Ucraina continuă să pună presiune și mai mult pe inflație.

FED-ul a început să crescă dobânzile și BCE-ul probabil că va începe și ea, iar aceste creșteri de dobânzi pot împinge economiile lumii în recesiune.

În aceste condiții, cum poți să îți protejezi banii și averea de inflație?

Cine pierde în perioade inflaționiste?

  1. Cei care economisesc sunt principalii perdanți – Banii cash sau în conturi de economii cu dobândă aproape de zero, dar și cei blocați în depozite pe termen lung își pierd valoarea de la o zi la alta.
  2. Consumatorii – Viața devine mai scumpă. Tot ceea ce consumam este din ce în ce mai scump.
  3. Datornicii (care au credite cu dobânzi variabile) – Dobânzile variable vor crește pe masură ce dobânda de politică monetară a bancii centrale va crește pentru a contracara inflația
  4. Unii investitorii în acțiuni – Inflația poate crea scăderi pe piața bursieră, mai ales pentru cei care dețin acțiuni de tip growth al companiilor care trăiesc din datorii și nu produc suficient cashflow și profit. Inflația creează premizele creșterii dobânzilor (dobânda de politică monetară a început să crească mai agresiv și în SUA), iar acest lucru ar putea determina deprecierea cotațiilor multor companii, mai ales a celor care sunt îndatorate și nu produc profit suficient și sunt puternic dependente de prețul materiilor prime pe care nu pot să-l transmită ușor consumatorilor.
  5. Deținătorii de obligațiuni cu venit fix –  Valoarea nominală a instrumentelor cu venit fix scade când inflația crește. Dacă ai obligațiuni, cea mai înțeleaptă soluție este să aștepți maturitatea și să încasezi cuponul de dobândă.

Cine câștigă în perioade inflaționiste?

  1. Guvernele îndatorate. Având în vedere că majoritatea titlurilor de stat sunt emise cu dobânzi fixe, sub inflație si pe termene lungi, statele au ocazia să plătească o datorie care valoreaza din ce în ce mai puțin pentru că e erodată de inflație.  Păi inflația înseamnă devalorizarea banilor. Și cine profita de devalorizarea banilor? Cei care au luat cu împrumut bani cu dobândă fixă și mai exact cine sunt cei mai mari debitori care beneficiază de dobânzi fixe mici? Sunt emitenții de titluri de stat, adică statele.
  2. Producătorii care pot transmite scumpirile mai departe consumatorilor. Inflația înseamnă aprecierea (în termeni monetari) a valorilor reale din economie: bunuri și servicii care satisfac nevoi reale. Acestea nu se apreciază neapărat în valoare, ci doar se apreciază în termeni monetari – mai mulți bani pe piață, aceeași cantitate de bunuri și servicii, rezultă mai mulți bani pentru aceeași cantitate de bunuri și servicii. Bineînțeles, producătorii pot să și piardă dacă nu transmit mai departe către consumatori costurile crescute cu materiile prime. În final însă, cei mai mulți producători își vor crește prețurile dacă piața va permite acest lucru.
  3. Mărfurile și firmele producătoare de mărfuri. Inflația determină creșterea prețurilor în sectorul energetic, de asemenea prețurile metalelor industriale și ale materiilor prime agrigole sunt în creștere. 
  4. Proprietarii de imobile. Imobiliarele sunt tradițional un hedge bun împotriva inflatiei. Prețurile apartamentelor cresc o dată cu inflația. De asemenea au crescut toate prețurile materiilor prime și acum costă mult mai mult sa construiești un bloc sau o casă decât anul trecut. Daca deții acea casă / acel apartament deja, atunci tocmai ți-a crescut valoarea proprietății datorită creșterii prețurilor materiilor prime.
  5. Acționarii. Cei care dețin acțiuni la companii producătoare de cashflow solid cel mai probabil că vor beneficia de pe urma inflației. Aici ar intra companii care au grad mic de îndatorare și marjă mare de profit, spre exemplu companiile care pot scumpi cu ușurință produsele, băncile care vor fi mai profitabile o dată ce dobânzile vor crește, giganții din sectorul energetic sau sectorul agricol.

Ce poți să faci pentru a te proteja de inflație?

  1. Achitarea datoriilor cu dobânzi variabile. Dacă ai bani parcați în depozite, cel mai înțelept lucru ar fi să plătești datoriile. Chiar dacă nu poți achita în întregime creditele, este bine să achiți și parțial. Odată cu inflația cresc și dobânzile și în consecință îți vor crește și ratele la bancă.
  2. Treci de la credit cu dobândă variabilă la credit cu dobândă fixă.  O foarte bună decizie este renegocierea sau refinanțarea creditelor cu dobândă variabilă pentru a fi convertite în credite cu dobândă fixă. O altă opțiune ar fi trecerea creditelor de la ROBOR la IRCC, istoricul arată că indicele IRCC a fost întotdeauna mai mic decât ROBOR, sau dacă cumva IRCC va ajunge la nivelul ROBOR acest lucru se va întampla cu un decalaj de 6 luni, deci mai câștigi timp pentru a lua o decizie.
  3. Reducerea investițiilor în fonduri de obligațiuni. Fondurile ale căror unități de fond se evaluează la valoarea de piață (în general sunt acele fonduri de obligațiuni care sunt administrate de societăți de administrare afiliate băncilor) o să scadă în valoare.
  4. Consumi mai puțin. Când prețurile bunurilor și serviciilor cresc, adică avem inflație, este un moment bun de a optimiza și a eficientiza consumul. Este timpul pentru a “strânge cureaua”  pentru că în preioade inflaționiste totul costă mai mult.
  5. Sa faci contracte pe termen lung.  Contractele pentru abonamentele de tv și internet, abonamentele la telefonul mobil, abonamentele la serviciile medicale este bine să fie făcute pe termen lung pentru a bloca prețul pentru o perioadă mai lungă.Aici ma refer la costuri pe care oricum le ai, nu la costuri noi.

Cum profităm de pe urma inflației?

1. Investim în imobiliare

Imobiliarele au în general tendința de a ține pasul sau chiar de a depăși inflația. Raportat la luna iunie 2022, imobiliarele s-au apreciat în ultimele 12 luni cu 15,5% în timp ce inflația a fost de 14.6% (în RON), dacă ne raportăm la Euro (prețurile imobilelor sunt exprimate de obicei în Euro), avem o inflație de 8,6% deci un plus de aproape 7 procente pe imobiliare. În plus, cel care deține proprietăți imobiliare pentru închiriat are posibilitatea de a se proteja de inflație prin creșterea chiriei.

2. Devenim producatori

Când ai un venit fix (salariu), sunt șanse mici să bați inflația. Orice mărire de venituri va veni cu întârziere semnificativă față de inflație. În cazul în care îți obtii veniturile ca liber profesionist sau proprietar de afacere, ai libertatea de a crește prețurile și a profita de pe urma inflației.

Inflația înseamnă în esență că sunt prea mulți bani pe piață raportat la cantitatea de bunuri și servicii disponibile. Când te poziționezi de partea producătorului, efectiv te poziționezi de partea câștigatoare a baricadei.
 

3. Investim în acțiuni ale companiilor care profită de pe urma inflației

Acțiunile au o relație mixtă cu inflația. Unele sunt avantajate, altele sunt dezavantajate însă pe termen lung, acțiunile oferă investitorilor randamente substanțial peste inflație (undeva în medie la 7% + inflație pe an dacă luam un istoric de zeci de ani).

Totuși, inflația poate afecta valoarea unor companii cum ar fi cele de tip growth, cele cu venituri fixe (venituri bazate pe abonamente cum sunt companiile de telecom sau utilități) sau cele îndatorate excesiv.

Companiile care ar putea beneficia de pe urma inflației sunt ori cele care beneficiază direct de pe urma creșterii dobânzilor (băncile), ori cele care au flexibilitatea de a crește prețurile: energie, mâncare, materii prime, sectorul agricol.
 
 

4. Petrolul și metalele prețioase

Aurul este în mod tradițional un activ care ne protejează împotriva inflației (pe termen lung și foarte lung), având tendința de a se aprecia în perioadele inflaționiste. Totuși, trebuie să știm că pe termene scurte și medii, aurul nu este obligatoriu să urmeze inflația (ci doar pe termene lungi).

Poți cumpăra aur fizic sau poți investi în ETF-uri care au ca activ suport aurul.

Petrolul în general se apreciază în perioadele inflaționiste o dată ce dolarul se depreciază. Poți investi cel mai ușor în petrol sau companii energetice cumpărând ETF-uri din sectorul energetic sau care au ca activ suport petrolul.
 

5. Investim în indici bursieri

Pe termen mediu și lung, acțiunile în general sunt o protecție foarte bună împotriva inflației, având istoric un randament net de inflație pozitiv semnificativ de aprox. 7% (7%+ inflație) (spre exemplu piața din SUA în ultimii 100 de ani). Poți investi în indici bursieri cumpărând un ETF care replică acel indice bursier, sunt nenumărate ETF-uri care replică indicele S&P500 al pieței SUA sau indicele BET al Bursei de Valori București.

O inflație moderată va favoriza acțiunile în general. O inflație  prea mare poate să le afecteze pe termen scurt (motivele sunt multiple – multe companii nu pot transmite instant către consumatori creșterea costurilor cu materiile prime + companiile îndatorate sunt afectate de creșterea dobânzilor + dobânzi mai mari înseamnă evaluari mai mici ale acțiunilor).

În concluzie, nivelul de educație financiară e cel care va determina cât de mult vei profita și cum te vei proteja de inflație. O minte educată care învață constant și testează constant va avea capacitatea de a se adapta la orice condiții de piață și va prospera pe termen lung.

Mult succes!